Nu cred că există copil care să nu se fi jucat măcar o dată "Telefonul fără fir". Pe vremea copilăriei mele ne strângeam mai mult de zece copii în fiecare seară în faţa blocului şi înnebuneam de râs de fiecare dată la acest joc. Regula era simplă: cineva spunea în şoaptă şi repede un cuvânt celui de lângă el. Celălalt trebuia să transmită mai departe ce a auzit şi tot aşa până la ultimul copil. Bineînţeles că jocul nu se termina niciodată cu acel cuvânt cu care a început. Fiecare înţelegea te miri ce trăznaie şi toţi izbucneam într-un râs nebun şi o luam de la capăt cu joaca.
Nu-i aşa că era distractiv?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu