joi, 21 aprilie 2011

Pop Rocks!



"Pop Rocks" sau bomboanele care se topeau în gură au avut o scurtă perioadă de glorie în copilăria noastră, dar se pare că ne amintim cu drag de ele şi azi.



Bomboanele au fost oferite publicului prima oară, în anul 1975, după un concept realizat de chimistul William A. Mitchell, în 1956.


În 1983, firma distribuitoare a încetat să mai vândă produsul, iar mulţi au asociat acest lucru cu legenda urbană, care se referea la faptul că un amestec între bomboanele Pop Rocks şi băuturile carbogazoase ar produce o explozie în stomacul consumatorului. De fapt, produsul nu a avut succes, iar producătorii au ales să îl retragă de pe piaţă.
 Cei de la Myth Busters au experimntat acest mit şi s-a ajuns la concluzia că este imposibil ca acest lucru să se întâmple – mitul a fost astfel distrus.


În 2006, Marvin J. Rudolph, a scris o carte intitulată „Pop Rocks: The Inside Story of America's Revolutionary Candy” al cărei conţinut este alcătuit din interviuri ale echipei care au lucrat la această fabrică sau membri ai familiei Mitchell.

Pornind de la acest concept, o serie de alte produse similare au împânzit piaţa: Cosmic Candy, Cosmic Dust etc.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu