Televiziune + Enciclopedie = TELEENCICLOPEDIA!

Una dintre cele mai longevive emisiuni de televiziune din România, "Teleenciclopedia" difuzată pe canalul TVR1, a reprezentat pentru generaţia 90' ceea ce astăzi e Discovery Channel sau National Geographic pentru copiii mileniului trei.
Indiferent că eram acasă sau la ţară la bunici, TVR1 se prindea peste tot, astfel că sâmbătă după-masă ne delectam cu avalanşa de informaţie, uneori prea greoaie pentru noi. De la documentare despre pinguini sau regi maiestuoşi, plante ciudate şi viaţa din abisul oceanelor, Teleenciclopedia ne-a oferit câte puţin din fiecare.

Prima transmisie a emisiunii se înregistrează la 21 aprilie 1965, păstrându-şi până în prezent rolul, dar şi formatul.

Vocile inconfundabile ale prezentatorilor Florian Pittiş, Mariana Zaharescu şi Lucia Mureşan au avut un ecou puternic în mintea şi sufletul copilului din anii '90.

Emisiunea se poate urmări pe TVR1, în fiecare sâmbătă, de la 18:45.

Iepuraşul vine cu amintiri!

Cartoon Network, principalul canal care transmitea desene animate din SUA, ne oferea în fiecare zi numeroase personaje hazlii în episoade care variau de la 10 la 30 de minute. Uneori însă aveam plăcerea de a petrece mai bine de o oră în faţa micului ecran pentru a vedea un film!

The Pagemaster

Aventură, fantezie, horror - plăcerea de a citi şi lecţiile de viaţă pe care ni le oferă lectura sunt surprinse în filmul lansat în 1994 sub numele de "The Pagemaster"(Stăpânul Paginilor)

Macaulay Culkin în rolul unui copil mult prea fricos şi precaut, Richard Tyler, se transformă într-un desen animat şi se confruntă cu o lume imaginară care îl învaţă prietenia, curajul şi magia lumii cărţilor.
Animaţia şi paleta coloristică face ca filmul să fie o plăcere de urmărit, iar personajele carismatice sigur pot deveni prietenii oricărui copil.

Dacă nu l-aţi prins la TV în anii '90 vi-l recomand la orice vârstă, e o lecţie ce merită învăţată!


The Phantom Tollbooth
Milo, un puşti plictisit care pierdea mereu timpul, este plimbat printr-o lume imaginară în care învaţă importanţa literelor şi cifrelor şi îşi recapătă respectul pentru rostul timpului şi al ordinii în gândire.

Filmul lansat pe micile ecrane în anul 1992 şi reluat de mai multe ori pe Cartoon Network este bazat pe cartea cu acelaşi nume a lui Norton Juster scrisă în 1961.

Urmariţi-l pe Milo şi pe căţelul Tic-Tac cum redescoperă valoarea timpului şi poate vă vor motiva să nu mai irosiţi nicio secundă din viaţa voastră!

Scooby Doo on Zombie Island
Este prima aventură în care neînfricatele personaje din Scooby Doo se confruntă cu adevăraţi zombies undeva în peisajul mlaştinilor din Louisiana şi care prezintă imagini mult mai violente decât ne obşnuiseră producătorii.

Lansată în 1998, producţia a devenit un succes şi a dat startul unui lanţ de filme care îl aveau ca star pe căţelul maroniu iubit de toţi, pe nimeni altul decât Scooby Doo.

The Little Troll Prince
Povestea mea preferata pe care o urmăream în ajunul Crăciunului în fiecare an era cea a piticului Boo din munţii Norvegiei.

Prin bunătatea descoperită în prietenie el se transformă din monstruleţ cu inima de gheţă într-un pitic cu inima caldă plină de iubire.

"The Little Troll Prince" este o povestioară impresionantă, lansată ca desen animat în 1987, care mi-a vrăjit copilăria şi mi-a însutit bucuria sărbătorilor de iarnă.

Puteţi urmări întreaga poveste pe youtube!

Pop Rocks!

"Pop Rocks" sau bomboanele care se topeau în gură au avut o scurtă perioadă de glorie în copilăria noastră, dar se pare că ne amintim cu drag de ele şi azi.

Bomboanele au fost oferite publicului prima oară, în anul 1975, după un concept realizat de chimistul William A. Mitchell, în 1956.

În 1983, firma distribuitoare a încetat să mai vândă produsul, iar mulţi au asociat acest lucru cu legenda urbană, care se referea la faptul că un amestec între bomboanele Pop Rocks şi băuturile carbogazoase ar produce o explozie în stomacul consumatorului. De fapt, produsul nu a avut succes, iar producătorii au ales să îl retragă de pe piaţă.

 Cei de la Myth Busters au experimntat acest mit şi s-a ajuns la concluzia că este imposibil ca acest lucru să se întâmple – mitul a fost astfel distrus.

În 2006, Marvin J. Rudolph, a scris o carte intitulată „Pop Rocks: The Inside Story of America's Revolutionary Candy” al cărei conţinut este alcătuit din interviuri ale echipei care au lucrat la această fabrică sau membri ai familiei Mitchell.

Pornind de la acest concept, o serie de alte produse similare au împânzit piaţa: Cosmic Candy, Cosmic Dust etc.

„No soup for you!”

Vă aduce aminte de ceva replica asta? Poate de un bucătar german care „pune la punct” o bandă de prieteni nebuni?

Da, ați ghicit! E vorba, evident, de Seinfeld! Și de unul din cele mai tari episoade ale sitcom-ului american..Deși serialul s-a terminat de mult, nu mă pot abține să nu râd chiar și acum când știu pe de rost toate momentele haioase prin care trec Jerry, Elaine, George și Kramer. Umorul fin, penibilul situației și, trebuie să recunoaștem, faptul că ne identificăm cu personajele (măcar în anumite împrejurări) fac din Seinfeld unul din cele mai tari sitcom-uri ale tuturor timpurilor!

The soup nazi

                                        

Curcubee de culori

O prietenă din Ungaria s-a uitat peste copilaria noastră şi a descoperit că vecinii ei nu erau chiar atât de diferiţi în anii '90. Defapt am fost surprinse să aflăm că în Ungaria se consuma cu mare poftă ciocolata noastră foarte naţionalistă...Rom. Eva, căci aşa se numeşte domnişoara, ne-a amintit şi de jucăriile care ne încântau de ambele părţi ale graniţei. 

Slinky (în engleza) e iubit de toţi

Arcul multicolor din plastic pe care îl găseam mereu pe tarabele bâlciurilor era o astfel de jucărie care a făcut înconjurul lumii şi a capturat simpatia micilor curioşi. 

Pe cât de simplu, pe atât de amuzant, arcul ce reunea paleta coloristică a curcubeului reuşea să ne distreze şi uneori să ne enerveze când se încurca in inelele proprii. 

Tot pe la bâlciuri sau de obicei la festivale ale berii ,în care veneau formaţiile de top ale vremii, mereu ne cumpăram brăţări fosforescente. Nu o făceaţi şi voi?

Le puneam frumos la mână, apoi ne agitam într-un val de culori în faţa scenei...

Din păcate nu ţineau prea mult şi trebuiau "reanimate", adică băgate în congelator. 

Cel mai amuzant era dacă se crăpau şi ne umpleam noi de soluţia fosforescentă...

                                                       

Brăţara care semnaliza voia bună!

Rațele și vânătorii

Se joacă în 8 sau mai mulți copii.

”Rațele” în vizorul ”vânătorilor”

Sunt 2 vânători, unul într-o parte și altul în cealaltă parte. Restul copiilor sunt rațe.
Cu o minge, vânătorii vor arunca în copiii care joacă în grupul rațelor, aceștia din urmă trebuie să se ferească, cine e atins de minge părăsește grupul rațelor.
Ultimul copil din acest grup rămas neatins de minge trebuie să spună vânătorilor vârsta sa, se selectează un vânător care va încerca să arunce cu mingea de atâtea ori cât e vârsta spusă ,urmărind să atingă pe copilul din tabăra adversă care se va apăra prin mișcări repezi.
Dacă vânătorul atinge copilul, atunci primul copil ce a ieșit din joc și ultimul copil din grupul rațelor vor deveni vânători, iar dacă vânătorul nu a reușit să-l atingă pe ultimul copil deloc,atunci grupul rațelor devine grupul vânătorilor și invers.

Ție ce ți-a plăcut să fii mai mult, vânător sau rață? 

Desenele tuturor generaţiilor

Sunt desene animate care au crescut rânduri de generații întregi, unele dintre ele le-am apucat și noi, în variantă actualizată, evident.

Metode de convingere a copiilor că unele feluri de mâncare sunt bune pentru sănătate a fost promovat de Popeye Marinarul, cu spanacul care era doza de putere. După toate aventurile marinarului, nici meniul  verde pregătit de mama nu mai era chiar așa imposibil de mâncat.

Bugs Bunny și-a schimbat pentru copiii anilor '90 blana gri pe una albastră care se aranja mai bine pentru contrastul colorat cu morcovul oranj, încă un îndemn pentru o alimentație sănătoasă.

Bugs Bunny, care a alergat toată copilăria noastră alături de Tom&Jerry, nu ar fi fost la fel de interesant fără intervențiile de sâmbătă după masă a Ciocănitoarei Woody:

Revenind la actualizări și retușuri, vă prezentăm o variantă pe care unii dintre noi o cunosc, alții abia urmează a unui Bugs Bunny mai... mare, muuuult mai mare, dar care iubește legumele la fel de mult, deci- Savurați:

Candy

Începutul mileniului III a reprezentat şi debutul unei noi trupe pop-dance, marca Laurenţiu Duţă (ex-3SE).

Candy a fost formată iniţial din Claudia Pavel (actualmente Cream), Giulia Anghelescu şi Elena Vasilache.

Primul lor album s-a numit Candy şi a prins destul de mult la public. 

La nici un an de la înfiinţarea trupei, Claudia a decis să plece, lansându-se astfel sub numele de Cream. În următorii ani, a urmat un schimb continuu de fete, fapt ce a condus către dizolvarea definitivă a trupei în 2004. Candy şi Poveste au fost albumele care au avut cel mai mare succes în România.

Pufuleţii la mare căutare!

Am mâncat pufuleţi dintotdeauna. Începând cu vârstele cele mai mici, pe vremea când erau nişte "nenea" foarte simpatici care umblau prin cartiere încărcaţi cu saci plini de pufuleţi, până astăzi când îi găsim în orice magazin şi supermarket. Tradiţionalii pufuleţi erau făcuţi din apă, sare şi mălai. Astăzi putem găsi o gamă largă de pufuleţi, cu diferite arome (ardei, caşcaval, caramel), dar şi cu surprize (ceva mai scumpi, evident!). 

Oricum ar fi, se pare că moda pufuleţilor nu a dispărut în rândul copiiilor de astăzi. Eu totuşi, îi prefer pe cei clasici, fără arome, deoarece numai aceştia mi-aduc aminte de copilăria mea.

Hello Sandybell!

Sandybell împreună cu Oliver

Sandybell

Deşi Sandybell locuieşte împreună cu tatăl său şi prietenul ei necuvântător Oliver în Scoţia, personajele acestui desen animat sunt produsul imaginaţiei unor japonezi, Hiroshi Sitara şi Shiroh Jimbo.

Aventurile drăgălaşei fetiţe şi a câinelui său Oliver sunt prezentate pe parcurusl a 47 de episoade şi au fost difuzate şi traduse în mai multe ţări din lume. Desenul animat a fost lansat pe piaţă în 1981 până în 1982.

Cerneala Pelikan

În clasele I-IV majoritatea învăţătoarelor erau obsedate ca noi elevii, să scriem frumos şi caligrafic numai cu stiloul. Pixul era interzis. Probabil că regulile absurde ale Epocii de Aur legate de învăţăcei, rămăseseră adânc imprimate în minţile doamnelor învăţătoare. De aceea, în fiecare zi trebuia să venim cu stiloul încărcat, cu cearneală albastră. Cearneala roşie putea fi folosită doar de către învăţătoare, când ne corecta lucrările. 

Clasicele stilouri, de diverse culori

Cerneală Pelikan neagră

La modă era cerneala Pelikan, care era într-adevăr de calitate, dar şi scumpă, ca şi toate produsele marca Pelikan. Dar era haios când umpleam prea mult rezervorul stiloului şi îmi curgea pe caiet. Pătam toate paginile cu cerneală, ceea ce era foarte urât în ochii învăţătoarei şi primeam mustrări drastice pentru că niciodată nu aveam sugativă. Eu am crescut cu Pelikan, voi cu ce v-aţi murdărit caietele?

Cerneală Pelikan roşie

Trusa de geometrie

 

Pentru mulţi dintre noi e posibil ca această minunată trusă geometrică - pe care trebuia să o cărăm mereu cu noi când aveam ora de matematică -, nu ne făcea neapărat plăcere. 

Le puteai găsi în orice librărie, era relativ ieftină şi chiar folositoare. Cel mai interesant obiect din trusă era compasul, pentru că sigur te jucai cu el făcând cercuri şi, totodată, multe găuri în caiet din pricina vârfului ascuţit. Distracţia dispărea, inevitabil, când trebuia să foloseşti echerul, raportorul sau compasul pentru temele de la geometrie. Dar, cu bune cu rele, această trusă a făcut parte din copilăria noastră, deci merită să ne amintim cu drag de ea!

Acuarelele, obligatorii la ora de desen!

Tempera, culorile moderne

Acuarela comunistă, prezentă şi în anii '90

În clasa întâi era obligatoriu să venim la ora de desen/lucru manual cu toate ustensilele necesare. Aveam nevoie neapărat de acuarele - ale mele erau deja folosite de către sora mea mai mare, deci nu erau noi ca ale colegilor mei -, de pensule, un pahar de plastic pentru apă şi un bloc de desen. Multe, nu-i aşa? Şi costisitoare pe deasupra. Dar era cea mai mare plăcere a mea să mă prostesc, desenând te miri ce peisaje, floricele şi copăcei din acuarelele mele şmechere. Pentru că cele vechi (imaginea din stânga) erau chiar foarte bune, cu nişte culori intense şi atrăgătoare. Ţi-era mai mare dragul să te joci cu ele.

Am prins totuşi şi vremea când acestea au dispărut şi au apărut faimoasele Tempera, culorile fiind la tub şi pe care trebuia să le amesteci pe o planşă mai întâi pentru a le putea folosi. Erau şi ele bune şi cool, dar trebuia să dai ceva mai mulţi bani dacă vroiai ceva de calitate. Eu nu prea îmi permiteam şi de multe ori erau pline de apă sau uscate. Ei...vremuri demult trecute! Nu-i aşa că vă aduceţi şi voi aminte de orele de desen în acuarelă?

Surprise, Surprise Kinder!

Istoria ouleţelor de ciocolată Kinder începe odată cu anul 1974, când compania italiana Ferrero a decis să lanseze mai multe mărci reunite sub genericul "Kinder".

Reţeta de succes care a stârnit o adevarată patimă în lumea întreagă a fost una singură: 

oul Kinder era de ciocolată, conţinea o jucărie, şi putea fi oferit drept cadou-surpriză. În peste trei decenii, compania a vândut peste 4.000 de jucării diferite.

La noi în ţară, ouăle Kinder există încă dinainte de 1989, când erau aduse de polonezi pe piaţa neagră.

Îmi şi imaginez ce duri erau oamenii care făceau afaceri cu ouă Kinder.

Deşi ouăle de ciocolată Kinder se găsesc aproape în toate ţările, în Statele Unite acestea nu sunt comercializate, fiind în neconcordanţă cu legislaţia privind jucăriile ambalate în capsule comestibile.

 

Dupa cum prea bine ştim, gama de jucării este diversă: animale, puzzle, maşinuţe, personaje din desene animate etc.

 

Totodată, Kinder ne-a obişnuit ca la diferite sărbători să apară "ouă tematice": în 1989 a apărut Easter Egg,  iar de atunci, în fiecare an nu sunt trecute cu vederea zilele de Crăciun, Halloween, Valentine's Day, 8 Martie etc.

Mentosane

Mai ţineţi minte când mâncam multe, multe mentosane? Nu mai ţin minte numărul exact, dar ştiu că erau o duzină de pastile rotunde cu gust de mentă într-un astfel de pachet. Erau destul de tari şi, în acelaşi timp, fărâmicioase.

Deşi nu erau la fel de căutate ca guma Turbo, mentosanele aveau şi ele ceva aparte. Si ca să vedeţi că erau destul de populare, în limba vorbită, acestea au devenit "mentosane", la fel cum s-a întâmplat şi cu eugenia.

Puff...ce colorate erau!

Cred că vă amintiţi cu drag de acele "mărgele colorate", pe care le mâncam de cele mai multe ori "în faţa blocului" cu prietenii şi care reuşeau de fiecare dată să ne facă mâinile lipicioase. Mă refer, desigur, la pufarine, care nu sunt altceva decât nişte grâu expandat, glazurat cu sirop şi aromă de fructe.

Produsul după cum ştiţi, se mai găseşte şi astăzi, însă nu ştiu dacă face la fel de multe furori în rândul copiiilor, cum a făcut cândva în copilăria noastră.

Gustul copilariei

Cu siguranţă ştiţi la ce mă refer atunci când vorbesc de gustul copilariei. Nu aveţi cum să uitaţi gustul savuros al îngheţatei cu care, din neatenţie, ne murdăream de cele mai multe ori. Începând de la îngheţata de la dozator (care era de diferite arome) şi până la Panda sau Scufiţa Roşie de la Napolact, toate ne-au colorat copilăria şi ne-au îndulcit în zilele calde de vară.

 La vremea respectivă nu găseam atât de multe produse câte sunt astăzi pe piaţă, astfel încât numai bine ne putem aduce uşor aminte de cele puţine şi bune. Următorul articol va fi despre pufarine!

Scooby-Dooby-Doooooooooo!

Cele mai faimoase desene animate de pe Cartoon Network erau Scooby-Doo şi prietenii lui. Era adorabil căţelul acesta împiedicat şi mai ales Shaggy pe care, fie vorba între noi, nu prea îl ducea capul!

Desenele au apărut prima oară în 1969, iar seriile originale Scooby Doo! Where are you? au fost produse pentru Hanna-Barbera Productions. Ulterior, Scooby şi amicii lui au devenit o franciză cunoscută şi cumpărată în toată lumea. 

La o vârstă destul de înaintată pentru un căţel - 42 de ani -, Scooby continuă să pornească în aventuri care mai de care mai inedite, alături de Shaggy, Fred, Velma and Daphne, tot pe Cartoon Network.

De la 5 la 10!

Copii din România anilor 90, nu prea auzeau de alți copii care vorbesc și acum și atunci aceiași limbă română, și care se distrau cu aceleași jocuri numai că peste Prut, la Chișinău sau în alt oraș din Republica Moldova. O dată pe săptămână se strângeau în fața televizoarelor, duminica, pentru a viziona ”De la 5 la 10”, difuzata pe canalul național TVM. Emisiune dupa cum sugerează și genericul ei era pentru vârste cuprinse între 5 și 10 ani.

Nu o singura dată i-am considerat cei mai norocoși copii pe cei care participau la emisiunile respective, duminica alături de tanti Ludmila- moderatoarea emisiunii.

Tanti Ludmila deseori a fost echivalentul duminicilor copiilor. Ludmila Balan, numele din afara scenei, are legatura și cu solistul fostei trupe O-zone, Dan Balan alias Crazy Loop, dânsa este mama artistului renumit.

"Sweet Dreams" cu La Bouche!

La Bouche este un duo format din Melanie Thornton şi Lane McCray în 1994, în Germania.
Melodia lor de debut a fost Sweet Dreams, ce a devenit în scurt timp hit-ul Europei şi al Australiei.
În 1995, a urmat Be My Lover, care s-a aflat pe primul loc în topul american Hot Dance Club Party. 


În 2000, Melanie Thornton a decis să părăsească formaţia în vederea unei cariere solo. În 2001 a înregistrat melodia Wonderful Dream (Holidays are coming) pentru o reclamă de la Coca-Cola. La scurt timp după ce cântecul a apărut pe piaţă, Melanie a murit într-un accident de avion în apropiere de Zurich.

Black Beauty

Aventurile lui Black Beauty (The Adventures of Black Beauty) reprezintă o adaptare după cartea cu acelaşi nume a Annei Sewell.

Între 1972-1974, The London Weekend Television a produs mai multe sezoane din aventurile faimosului căluţ, serial dedicat copiiilor şi adolescenţilor. În 1990 şi 1991 a mai fost produsă o serie, drept continuare a celor de la începutul anilor '70.

Serialul Black Beauty a fost difuzat şi în România şi a avut mare succes în rândul tinerilor.

Povestea extrem de tristă şi înduioşătoare a frumosului armăsar mă făcea adesea să plâng. Pe atunci nu ştiam că filmul s-a realizat după o carte pe care, dacă aş fi citit-o sunt sigură că m-ar fi mişcat la fel de mult ca şi serialul.

La mare, la soare....cu Valahia

Nu-mi vine să cred acum când reascult cântecele celor de la Valahia. Eram prea mică prin 1998, când a apărut trupa, să realizez ce versuri deocheate aveau. Cred că ascultam şi eu doar pentru că se difuzau peste tot şi era la modă, dar ştiu sigur că nu mi-am cumpărat casetele lor.

La mare, la soare, fetiţele sunt goale şi alături de Suzana, mi-ai furat banana s-au făcut cunoscuţi Dorin Topală, Costi Ioniţă şi Mihai Trăistariu. Pentru cei care nu ştiu, înaintea lui Trăistariu, a fost Laura, o tânără care a decis să urmeze o carieră în operă (bună alegere).

În 1999, pleacă şi Costi Ioniţă, despre care ştim cu toţii că a ales calea manelelor. Apogeul formaţiei Valahia are loc în 2004. Mihai Trăistariu a continuat să cânte pe cont propriu, iar în 2006 a participat la Eurovision cu piesa "Tornero" care a fost difuzată în peste 30 de ţări din Europa. Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre succesul muzical al lui Trăistariu, găsiţi pe Wikipedia.

Abracadabraaa!

Mii de prieteni, jocuri, bucurii,                                  

Pentru cei mai isteţi copii,

Cântece vesele, prăjituri asortate, 

Toate acestea vor fi-n realitate,

Cuvântul magic dacă-l vei rosti: Abracadabra!  

Cu versurile acestea ne trezeam în gând în fiecare weekend şi dădeam nerăbdători drumul la televizor să îi vedem pe Magicianul (Marian Râlea) şi pe Abramburica, Abramburici, Ducu, Mica, Radu cum se distrează pe tărâmul magic.

Emisiunea a fost prima oară difuzată pe TVR 1 între 1991 şi 1995, iar Abracadabra şi-a mutat magicienii pe platourile ProTV-ului, unde au continuat să producă emisiunea pentru copii până în 2000.

Copiii au crescut şi acum fiecare se află pe drumul său, însă cu toţii au recunoscut recent, într-o emisiune la ProTV Internaţional (2010) că Abracadabra le-a marcat în mod plăcut copilăria.

Dulciuri de la turci

Acadelele Topitop sunt produse de aceeaşi firmă turcească de dulciuri, Kent.

Pe lângă Bonibon şi guma Turbo, am avut plăcerea să gustăm din bomboanele pe băţ, delicioase şi lipicioase, Topi-Top. După aceea, a apărut Chupa-Chups, mult mai bune şi care pe deasupra îţi colorau şi limba.

Tang la plic sau la cutie?

Tang la cutie

Tang la plic

În urma unei scurte documentări am aflat că sucul Tang - pe care noi l-am băut doar în varianta praf, adică la plic - a fost iniţial produs la cutie, ca băutură pentru micul-dejun, de către americani.

Tang a apărut pe piaţa americană în 1957, iar cel praf a fost comercializat în 1959. Când eram eu copil, am băut numai la plic, iar gustul nu era nemaipomenit, dar decât nimic, mai bine Tang. Aşadar, Tang a făcut parte din copilăria multor generaţii, inclusiv din cea a părinţilor mei.

Gustaţi dintr-o reclamă la Tang din 1967:

East 17

Pe londonezii de la East 17 i-am ascultat pentru prima oară prin 1995, dar trupa a apărut încă de la începutul anilor '90. Piesele lor - It's alright, Let it rain, Steam, Hold my body tight - s-au aflat în vârful topurilor muzicale în Norvegia, Suedia, Danemarca, Belgia şi Marea Britanie, în special între anii 1992 şi 1997.

Let it rain mi-a plăcut cel mai mult, mai ales datorită videoclipului reuşit pe care îl urmăream de câte ori aveam ocazia pe MTV.

Deşi perioada lor de maxim succes a ajuns de mult la apogeu, băieţii de la East 17 au decis să rămână în această formaţie şi să susţină concerte în Europa. Mai multe informaţii găsiţi aici.

Tu care Sailor erai?

Marte, Jupiter, Pluto, Mercur sau Venus? Tu care Sailor erai? Imposibil să-mi aduc aminte de anii copilăriei fără imaginea războinicelor din Sailor Moon. Cât de mult îmi doream să am și eu o baghetă magică și să alung forțele răului așa cum o făcea banda asta de fete care erau nu numai frumoase, dar și tari!

Printre fete era o adevărată isterie. La noi în gașcă era chiar un concurs cine o desenează mai frumos pe Sailor...Apoi, și noi încercam să ne facem cozi precum eroina și să purtăm inele „cu puteri”. 

Timpul lui Marte, Mercur, Venus a apus, însă a rămas spiritul de luptă și dorința de a câștiga. Dacă ți-au marcat adolescența, spune-le asta celor 9 eroine japoneze pe pagina lor de Facebook 

Basmele copilăriei noastre

Jakob şi Wilhelm Grimm

O carte imensă şi cu aproape o mie de pagini stă şi acum pe unul dintre rafturile bibliotecii mele de acasă.

Basmele din acest volum m-au adormit seara, au fost primele pe care le-am citit după ce am învăţat alfabetul şi le-aş citi şi acum cu plăcere dacă aş mai putea crede în ele. Inocenţa copilăriei se spulberă inevitabil, dar amintirile rămân şi ne face plăcere să ne aducem aminte de momentele când eram copii, fără griji.

Cine nu cunoaşte basmele Fraţilor Grimm apărute prima oară în 1812?
Faimoasa Albă ca Zăpada şi cei Şapte Pitici, Hansel şi Gretel, Cenuşăreasa, Frumoasa adormită, Prinţesa şi broasca ş.a.m.d. sunt printre basmele cele mai cunoscute de către copiii tuturor timpurilor.

Cei doi fraţi au făcut parte dintr-o familie germană cu nouă copii, dintre care au supravieţuit doar şase. Cei doi scriitori de basme au fost deopotrivă folclorişti, lingvişti, filologi şi doctori în drept.

Pentru mine şi pentru ceilalţi care au copilărit în anii '90, fraţii Grimm sunt cei care ne-au făcut copilăria mai frumoasă şi mai interesantă. Odată cu trecerea timpului şi apariţia tehnologiei, basmele celor doi fraţi au fost ecranizate.

Să ne aducem împreună aminte de vremurile copilăriei, când aşteptam duminica dimineaţă să ne uităm pe TVR 1 la Albă ca Zăpada şi cei Şapte Pitici. Vizionare plăcută!

Cum a ajuns "Eugenia" substantiv comun?

La fel cum azi cumpărăm "adidași" și "xeroxăm" diverse documente, așa s-a întâmplat și cu marca Eugenia care a ajuns din "biscuiți cu cremă de cacao" să fie pur și simplu denumiți "eugenie".

Biscuit românesc prin excelență, Eugenia a reușit încă de la începutul anilor 60, să câștige un public larg, nu neapărat prin standardele calitative ridicate, ci mai degrabă datorită faptului că acestea erau foarte accesibile.

Unul dintre producătorii Eugeniei are o tradiție în domeniu de peste 50 de ani, firma reușind chiar să facă cunoscut produsul românesc într-o țară precum Canada.

Vengaboys

Boom, boom, boom, We like to party, We're going to Ibiza sunt melodiile olandezilor de la Vengaboys de care îmi aduc cel mai bine aminte.

Formaţia s-a născut în 1997, în Amsterdam şi a avut parte de un succes imens mai mult în Marea Britanie şi în Statele Unite ale Americii la sfârşitul anilor '90.

Nu pot spune că a fost formaţia mea preferată, dar ştiu sigur că o auzeam peste tot, mai ales vara.

De-a lungul timpului, trupa şi-a schimbat membrii destul de des, dar continuă să producă şi să susţină concerte în continuare.

Mai multe despre Vengaboys şi despre turneele lor prin Europa, puteţi afla accesând site-ul lor oficial.