vineri, 1 aprilie 2011

Mr. President




Pe cei de la Mr. President îi ascultam dând casetofonul la maxim, atunci când mergeam cu părinţii în concediu, vara. Mi-aduc aminte că le cumpăram albumele originale şi nu mă săturam să le ascult melodiile. Dar, cum orice trupă se mândreşte cu o anumită melodie, pentru Mr. President "Coco Jamboo" le-a adus mulţi fani, dar şi foarte mulţi bani.

Trio-ul care a format Mr. President din 1991 şi până în 2008 - când s-a destrămat oficial formaţia - sunt originari din Germania, Bremen. Anii '90 au fost, fără îndoială, perioada lor de glorie. Deşi abia în 2008 s-a putut spune că Mr. President nu mai există, eu nu am mai auzit de ei de prin 2000 şi un pic. Cu toate acestea, pot spune că şi acum îmi face plăcere să ascult "Coco Jamboo" pentru că mi-aduce aminte de vacanţele de vară când nu aveam altă treabă decât să stau la soare şi să ascult muzică.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu