luni, 18 aprilie 2011

Curcubee de culori

O prietenă din Ungaria s-a uitat peste copilaria noastră şi a descoperit că vecinii ei nu erau chiar atât de diferiţi în anii '90. Defapt am fost surprinse să aflăm că în Ungaria se consuma cu mare poftă ciocolata noastră foarte naţionalistă...Rom. Eva, căci aşa se numeşte domnişoara, ne-a amintit şi de jucăriile care ne încântau de ambele părţi ale graniţei. 

Slinky (în engleza) e iubit de toţi



Arcul multicolor din plastic pe care îl găseam mereu pe tarabele bâlciurilor era o astfel de jucărie care a făcut înconjurul lumii şi a capturat simpatia micilor curioşi. 
Pe cât de simplu, pe atât de amuzant, arcul ce reunea paleta coloristică a curcubeului reuşea să ne distreze şi uneori să ne enerveze când se încurca in inelele proprii. 



Tot pe la bâlciuri sau de obicei la festivale ale berii ,în care veneau formaţiile de top ale vremii, mereu ne cumpăram brăţări fosforescente. Nu o făceaţi şi voi?
Le puneam frumos la mână, apoi ne agitam într-un val de culori în faţa scenei...
Din păcate nu ţineau prea mult şi trebuiau "reanimate", adică băgate în congelator. 
Cel mai amuzant era dacă se crăpau şi ne umpleam noi de soluţia fosforescentă...



                                                       
Brăţara care semnaliza voia bună!

2 comentarii:

  1. Unde pot gasi asa ceva in ziua de azi?

    RăspundețiȘtergere
  2. spirale cred ca inca se mai gasesc :) dar trebuie sa cauti bine. bratarile erau foarte tari. tin minte ca imi cumparase si mie una dar am adus-o acasa am pus-o pe o tava si a doua zi am vazut o balta de "cerneala" galbena in jurul ei :))

    RăspundețiȘtergere